Viaţa din vie

Pe o cale ferată sprinţară 
Cu şinele de struguri copţi 
M-aş arunca clocotind în taină
Ca să-mi înţeleg negrul din propriile nopţi.
Lucid sunet într-un fluier se-aude
Aşa cum m-aş pregăti să culeg
Strugurii mei căutând libertate
Din via mea în care tot tind să cred.
Ştii? n-aş putea scrie cu sânge tomnatic
Picurat din înaltele bolţi
Pe-o cale ferată sprinţară
Cu şinele de struguri copţi...
Doar dacă, un pârâu curgând printre şine
Ar vindeca sângele dulce
Încet, limpede şi cu viaţă
În vie, unde viaţa vrea să se complice.

Simţuri anihilate

Înăuntru doarme o chitară cu faţa în sus.
Îi lipseşte griful puternic şi cordul impus.
Demult stă în mine cu coardele moarte
În lemnul său zac simţuri anihilate.

Chitării cu septul nazal ieşit din carcasă
Şi ochiul înecat într-o lacrimă groasă,
Îi urlă timpanele după bărci de salvare
Iar buzele sale devin creaturi răpitoare.

Simţuri uscate plutesc profanate în larg
De nasuri înnodate se izbesc şi se sparg.
Nu există sunete care pot fi gustate!!!
În lemnul meu zac doar simţuri anihilate.

Doi

Ea pluteşte.
El o aşteaptă.

Ea îl sărută încet.
El în seva lui o doreşte.

Ea îl atinge cu degetul crud.
El o îmbrăţişează cu ramurile.

Ea îşi despleteşte părul în frunzele lui.
El veghează vrăjit asupra ei.