Omul, gânditor rămâne.
Prins în gând chinuitor
În trecut sau viitor.
Constatând la răsărit
Că el încă n-a murit
Omul speră că-n lumină
Stă esența lui divină.
Iar apusul când revine
Zenitul încrederii în sine
Lin coboară spre adâncuri
În ritm fin, în semicercuri.
De ce oscilezi, omule,
Așa cum se mișcă trestiile:
La atingerile vântului,
La extensiile gândului?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu