vineri, 24 octombrie 2014

Cantec de hoinar

In zori iti pictam pe obraz
Petale albastre rupte din cer
Cu genele pline de roua
Un cantec albastru pe chipul tau.

In amurg iti sopteam pe o raza
Pasari plutind in culori
In ochii tai plini de paduri
Un cantec albastru in sufletul tau.

Ai ramane hoinarul cu suflet deschis
Ce mai pastreaza si astazi un vis?
Visul pe care-l cantai?
Cantecul pe care-l iubeai? 

vineri, 12 septembrie 2014

Bucăţâcă di zahăr



Cover Fără Zahăr - Săndel

Am încercat să creez o stare care să stârnească zâmbete! :)) Cât di cât...

joi, 3 iulie 2014

Metamorfoză



Pe lângă ziduri reci eu mă strecor
să-mi caut umbra neştiută de soare;
prin praf alerg cu ardoare
să o strâng în braţe, să o iubesc.
Pe vârfuri, simţitoare cum e ea,
zărindu-mă, nu a vrut să mă strecor
iar când am azvârlit-o-n alt decor
nu a ştiut ce să mai spună.
Metamorfoză.
Pe lângă ziduri unde m-am strecurat,
în locul umbrei mele, a fluturi s-a înseninat!

marți, 17 iunie 2014

Stare de spirit

Constat că devin o fiinţă virtuală pe zi ce trece.
N-am făcut exces de Eminescu. Nici fiinţă blondă, nici angelică nu sunt. Bacovia e numai un simbol, e plumb. Dacă n-am putut să-i aduc pe calea cea bună pe băieţii ăştia, Ghiţă şi Ion, zic să ne scufundăm şi să-l salvăm pe Iona, până nu e prea târziu. Sau nu. După ce elimin simbolul din ecuaţie - eliberarea sinelui prin sinucidere, găsesc un adevăr trist: Iona moare.
Antrenamentul trăirii avansează, însă pare că nu va fi definitivat prea curând.
Antrenamentul minţii se află sub control.
Mai am câteva zile la dispoziţie pentru a îndeplini misiunea “Liceul” şi încă am tupeul să transform stări în cuvinte. “Hello, copilu’ Sclipici, mai hoinăreşti mult pe-aici?”
Virtuală...pentru că desprinderea de realitate e inevitabilă atunci când te avânţi în scris sau citit. Cineva însetat de trăire, de prezent spunea: “Trebuie să simţi ceea ce scrii!”. Cunosc... Eu ştiam  scriu ceea ce simţeam. Acum vreau să simt.
Doar să încep şi să nu mă mai opresc.

vineri, 6 iunie 2014

Spiky Squirrel in the tram

            A flight of turtles had just alighted upon the cable. The tram was nowhere, thence, it was I and those little feathered beings that were emphatically seeing eye to eye with eachother. I expected to find the street railway snaking through the gloom of the ridgy buildings, but I found it turning into an immense gap in the asphalt, yelling deep down in agony. That antique engraving in the street crust was missing.
          “Bloody rusty tram! Have you ever wondered that I was always waiting impatiently for you to come, even when you were so erratic and sluggish...? Bring my memories back, especially those of your old green face, staring like a torpid bone-shaker whose rude forgings and scars fastened you to the past. What about your ingenuous scrapes, your crowded inner world filled with masks of all sorts? Do you remember Spiky Squirrel, isn't it? If you deny, it means you are still beating around the bush with all your ripeness typical of olden.
            If only your memory had remained unbroken, after your smooth disintegration... I could come up with some refreshments... Spiky Squirrel played an essential part in your hush story. While the snowstorms were darkening your sight last winter, a creamy heeled-leg stood out a brave silhouette. Wrapped in a mink skin and spreading sophisticated moves in her own luxury, her presence released a real gush of curious sights and hungry thoughts amongst the tattler community from the enclosure. The gentlewoman murmured something from her teeth as white as milk, then trembled her red lips under the eccentric hat made of pure squirrel hair. 
             What a ruin! Animals begin to disappear from their natural ecosystem and these feminine creatures are so deep in love with themselves that they are able to steal the beauty of others at any time. From "squirrel" to squirrel, the game is on. The connection between the ecstatic profusion specific to the lady in cause and an animal of such kind that spent a lifetime in wildness without any compliment, lies in cruelty. Poor squirrel, poor mink! One moth ball keeps them both alive. Poor tram, because you hosted many stories about stuffed ladies, carrying with them not only the feeling of pride but also the spirit of a forgotten flossy being.”
            I was still there, sitting in the street refugee. I could have stopped rolling my feet at any moment, but I refused. It seemed that everything vanished into thin air. Blocks, turtles, toxic fuels, my tram whose stories I used to decrypt in silence... The age of trams went down in the true of the word. But Spiky Squirrel still lingers...


 An emblematic image of a gentlewoman (Spiky Squirrel :)))), dragged out from the vivid tram life. 
The tram itself, as a public transportation box whose existence came to an end in the city. 
Why did I pen this? ...because I was profoundly touched by the fact that I will not hang on it any more, in order to go to school every day. (too itching for giving explanations; too avid for hunting details; I know)

           

sâmbătă, 10 mai 2014

M-am hotărât: mă manelizez!


Acum, când e sezonul nunţilor,
Am parte de-un spectacol melismatic!
Ăsta-i refrenul românului primăvăratic
Ce întrece trilul păsărelelor.

Maneaua slobodă, în aer se aruncă
Pulsând ritm oriental în farfurie.
E un soi de “Mă jelesc cum pot, de bucurie”
Cu poftă de balans şi nu de muncă.

Precum Moromete, pe prispă, tu să stai
Şi să asculţi “tradiţia” promovată de vecini...
E un act contemplativ cu rădăcini.
E autenticul pe care-l căutai...

vineri, 2 mai 2014

Fluturii Philos

    Şoptim ca fluturii, despre lumi interioare,
   Cu teamă-n glasul rece, înlemnit,
       Uitând că frumuseţile nemuritoare
         Se făuresc într-un simplu zbor stârnit.

Cântăm ca fluturii despre iubiri trecute
    Şi vânăm sentimentul de care ne-agăţăm,
      Înecând culoarea în anostităţile acute
         În care ne acuzăm singuri că suspinăm.

Vorbim ca fluturii despre vise de hoinari
   Cu elan incipient fără urma îndoielii,
      Căutând cu paşi mici răspunsul ce ne-ar face mari
         Acolo unde amânarea pune capăt bâjbâielii.

Suntem fluturi philos, înaripaţii pământeni
   Noi, cei ce nu ştim încă a preţui clipitul
      De aripi, de gene, de buze şi de pretutindeni,
         Al oricărei clipe ce trezeşte începutul!








duminică, 20 aprilie 2014

Iepuraşul materialist (in spiritul Paştelui)


Haideţi să renaştem pe plan spiritual,
În loc să fim dominaţi de "raiul" material!
Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. :)))


luni, 14 aprilie 2014

Creion de primăvară


     Un creion, care odată era fiul vânjos al lemnului, îşi risipeşte chiar acum şi mina, şi elanul dematurizării, îndreptându-se cu repeziciune către nulitate, către momentul unei posibile renaşteri. Ce bine că e prieten cu lamele de argint care i-au sculptat ciocul şi cu palmele aspre ce i-au îndoit aripile!
      Cum să pună în cuvinte tinereţea ierbii, când cuvântul se contopeşte cu nimicul, în faţa grandiosului strop de rouă? Ploile...Când ploile sărută florile tresărindu-le în fir, petale şi pistil sau când frunzele înghit cerul picătură cu picătură, în toată frăgezimea lor sinceră... Atunci să simţi cum curge verde din albastrul ce se agaţă de crengile scăldate în prospeţime! Pământul râvneşte şi el la primăvară, la mişcare. Să-l vezi cum se ascunde printre valurile virgine de verde, mai ciocolatiu şi mai plin de viaţă! Lemnul e cu atat mai viu cu cât ciocănitorile îi sădesc neîncetat pâlcuri de şoapte în urechi.
       Ţi se pare prea simplu să îmbrăţişezi numai cu o privire întregul înec, măreţul act de eroism al naturii? Ce vrei mai mult de atât? Dar tu, verde creion de primăvară?

luni, 24 martie 2014

Horticultură

 Storcătoarele de portocale
 vor pulpe.
 Vor pulpe mici,
 cu zemosul dulce și sâmburi fără nume.
 Vor pulpele de carne
 din care au mușcat atâția.


 Storcătoarele de portocale
 își potolesc setea cu seve îmbietoare
 pe care le beau năvalnic, temându-se de miez.


 Vor pulpe apetisante...



luni, 3 martie 2014

Nevoie de culoare. Portretul.


       Mă tem a contura un astfel de portret. Simt cum încărcătura emoţională ajunsă la gradul suprem de clocot ar duce la mistuirea muschiului inimii. Tehnicul îmbinat cu dulceaţa graiului este varianta mea, aşa că  aş vrea ca propriul stil situat la graniţa dintre “violent” şi “delicat”, să se concretizeze în derularea acestei file devoratoare de gânduri.
Ştiu un singur lucru: că acest portret este cel mai râvnit şi cel mai valoros dintre toate, deoarece arta îmi instigă subiectivismul să se manifeste în cele mai negândite feluri. Arta nu creează obiecte de artă, ci subiecte, perpetue subiecte. Arta naşte artă. Omul este artă.
Pentru a înţelege acest portret, năucitor de captivant deschis multiplelor interpretări, prea plin de misterul unei frumuseţi demonice, încerc să păşesc cu incredere, pe calea cunoaşterii luciferice. Oricât aş încerca, oricât aş căuta în adâncuri, în orişicare noapte, portretul realizat în tuşe fine, subtil conturând priviri pătrunzătoare şi obraji mult prea plini de ardoare juvenilă, tulbură existenţa mea fiinţială fără vreun leac, fără vreun răspuns. Subiectul acesta intrigă. Subiectul acesta ar frânge inimi şi ar dispărea. O simplă contemplare e un gust sălbatic de fruct corsican. O simplă îndepărtare ar anihila nu doar simţul gustativ, ci şi pe cel sufletesc. Ochii inspiră o linişte cutremurătoare în cea mai răzvrătită şi neastâmpărată mare a oricărui zeu. Dar ochii duc cu gândul la profunzime; deşi poarta către suflet este deschisă, nu se poate pătrunde dincolo; indescifrabilul devine stăpân.  
Observ cu patimă şi cu uimire cum tind sa sacralizez acest portret, o opera artistică rară. Este vorba despre definiţia cromatică ideală: fler, farmec, vigoare. Nu contest faptul că aparenţa poate fi extrem de înşelătoare... Portretul acesta este un ascunzator de flăcări, de dorinţe, de şoapte, de gânduri ce se nasc în minţile aventuroase, în trupurile tinereşti nesătule de esenţe şi de zboruri abisale.
Subiectul acesta este de nepătruns.

marți, 25 februarie 2014

Răscoala mică

   Am vrut să cânt cu atâta dăruire, dar cântecul mi-a dat papucii, muzical...
   Am vrut să scot un sunet, dar vorba mi-a întors limba, radical...
   Am vrut să pictez, dar pensula m-a supt de culoare, fiinţial...

marți, 11 februarie 2014

Zborul

     
   Lebedele roz cu dalbe flori pe aripi,
   Pe gaturile libere spre cer,
   Coboara din vazduhul tainic,
   In visul efemer...

   Si m-au ciugulit de umar
   Si m-au dus din marea cenusie
   Sorbindu-i valurile rare
   In fiori de gingasie...

   Acolo unde paturile norilor
   Cu ramul se-ntalnesc,
   Ele m-au infasat in aripile
   Graiului ceresc...

   Imi amintesc.