Nevoie de culoare. Portretul.

       Mă tem a contura un astfel de portret. Simt cum încărcătura emoţională ajunsă la gradul suprem de clocot ar duce la mistuirea muschiului inimii. Tehnicul îmbinat cu dulceaţa graiului este varianta mea, aşa că  aş vrea ca propriul stil situat la graniţa dintre “violent” şi “delicat”, să se concretizeze în derularea acestei file devoratoare de gânduri.

Ştiu un singur lucru: că acest portret este cel mai râvnit şi cel mai valoros dintre toate, deoarece arta îmi instigă subiectivismul să se manifeste în cele mai negândite feluri. Arta nu creează obiecte de artă, ci subiecte, perpetue subiecte. Arta naşte artă. Omul este artă.

Pentru a înţelege acest portret, năucitor de captivant deschis multiplelor interpretări, prea plin de misterul unei frumuseţi demonice, încerc să păşesc cu incredere, pe calea cunoaşterii luciferice. Oricât aş încerca, oricât aş căuta în adâncuri, în orişicare noapte, portretul realizat în tuşe fine, subtil conturând priviri pătrunzătoare şi obraji mult prea plini de ardoare juvenilă, tulbură existenţa mea fiinţială fără vreun leac, fără vreun răspuns. Subiectul acesta intrigă. Subiectul acesta ar frânge inimi şi ar dispărea. O simplă contemplare e un gust sălbatic de fruct corsican. O simplă îndepărtare ar anihila nu doar simţul gustativ, ci şi pe cel sufletesc. Ochii inspiră o linişte cutremurătoare în cea mai răzvrătită şi neastâmpărată mare a oricărui zeu. Dar ochii duc cu gândul la profunzime; deşi poarta către suflet este deschisă, nu se poate pătrunde dincolo; indescifrabilul devine stăpân.  

Observ cu patimă şi cu uimire cum tind sa sacralizez acest portret, o opera artistică rară. Este vorba despre definiţia cromatică ideală: fler, farmec, vigoare. Nu contest faptul că aparenţa poate fi extrem de înşelătoare... Portretul acesta este un ascunzator de flăcări, de dorinţe, de şoapte, de gânduri ce se nasc în minţile aventuroase, în trupurile tinereşti nesătule de esenţe şi de zboruri abisale.

Subiectul acesta este de nepătruns.