Singuraticul

 Ce simte el e greu de simțit.
 Simte că se depărtează
 De sine și de cei pe care îi iubește.
 Dar îi iubește și vrea să fie iubit.
 Nu știe să exprime asta.
 Se simte închis în ceva ce nu vrea să fie
 și e încăpățânat.
 Își blochează căile de acces cu exteriorul,
 Nu știe să exprime ceea ce vrea.
 Îi este teamă de ce ar putea face, pășind
 Prin parcurile și gările pe unde îl găsești deseori.
 Simte că se apropie de viață, dar...
 Ce simte el e greu de înțeles.

Noaptea asta

Noaptea lungă şi verde
Fără început, fără sfârşit,
Mi-a îngheţat inima
În două riduri la asfinţit.

Perne şi pături am adus 
Poate reuşesc să mă salvez...
Dar ridurile inimii mă dor
Când încerc să mai visez.

Ştiu că-n noaptea asta
Nu e loc de îmbrăţişări
E o noapte lungă şi verde
Brăzdată cu mii de-nstrăinări.

Păsări

Simţeau compasiune păşind pe drumul noroios 
Bocancii noştri antrenaţi în ritm aventuros
Şi prevedeau secrete pe poteca şerpuindă.
Cu fiecare pas temeinic trasau urme de legendă.
Sunt bocanci adevăraţi, de personaj montan
Care te poartă prin imperiul vegetal, spontan.
Şi uite-aşa, răsărit-am dintr-un des frunziş
Precum căprioarele şi lupii în serafic luminiş,
La cabana Diham Phoenix; peisaj autumnal -
Bucegii, 1320 punct altitudinal!

Că aici, în cuibul păsărilor petrecăreţe, hoinare 

Vibrează viaţa prin chitara nesătulă de cântare!

Şi-am dori un ceai cu rom, şi-un bulz cald la masă 

Ahh, ce dulce simţământ de a fi acasă! 

În preajma chitaristului, hrană e de-ajuns. 

Hrană pentru suflet, ecouri ce caută răspuns 

Versuri vechi şi timpuri noi în care să ne regăsim 
Şi momente înrădăcinate de care să ne amintim. 

...seri faine mânate de o pasiune nebunească 

Cu Păsări Phoenix ce ştiu cum să renască.