Păsări

Simţeau compasiune păşind pe drumul noroios 
Bocancii noştri antrenaţi în ritm aventuros
Şi prevedeau secrete pe poteca şerpuindă.
Cu fiecare pas temeinic trasau urme de legendă.
Sunt bocanci adevăraţi, de personaj montan
Care te poartă prin imperiul vegetal, spontan.
Şi uite-aşa, răsărit-am dintr-un des frunziş
Precum căprioarele şi lupii în serafic luminiş,
La cabana Diham Phoenix; peisaj autumnal -
Bucegii, 1320 punct altitudinal!

Că aici, în cuibul păsărilor petrecăreţe, hoinare 

Vibrează viaţa prin chitara nesătulă de cântare!

Şi-am dori un ceai cu rom, şi-un bulz cald la masă 

Ahh, ce dulce simţământ de a fi acasă! 

În preajma chitaristului, hrană e de-ajuns. 

Hrană pentru suflet, ecouri ce caută răspuns 

Versuri vechi şi timpuri noi în care să ne regăsim 
Şi momente înrădăcinate de care să ne amintim. 

...seri faine mânate de o pasiune nebunească 

Cu Păsări Phoenix ce ştiu cum să renască.

Viaţa din vie

Pe o cale ferată sprinţară 
Cu şinele de struguri copţi 
M-aş arunca clocotind în taină
Ca să-mi înţeleg negrul din propriile nopţi.
Lucid sunet într-un fluier se-aude
Aşa cum m-aş pregăti să culeg
Strugurii mei căutând libertate
Din via mea în care tot tind să cred.
Ştii? n-aş putea scrie cu sânge tomnatic
Picurat din înaltele bolţi
Pe-o cale ferată sprinţară
Cu şinele de struguri copţi...
Doar dacă, un pârâu curgând printre şine
Ar vindeca sângele dulce
Încet, limpede şi cu viaţă
În vie, unde viaţa vrea să se complice.

Simţuri anihilate

Înăuntru doarme o chitară cu faţa în sus.
Îi lipseşte griful puternic şi cordul impus.
Demult stă în mine cu coardele moarte
În lemnul său zac simţuri anihilate.

Chitării cu septul nazal ieşit din carcasă
Şi ochiul înecat într-o lacrimă groasă,
Îi urlă timpanele după bărci de salvare
Iar buzele sale devin creaturi răpitoare.

Simţuri uscate plutesc profanate în larg
De nasuri înnodate se izbesc şi se sparg.
Nu există sunete care pot fi gustate!!!
În lemnul meu zac doar simţuri anihilate.