Un loc bun!

        Începutul lunii iulie a fost unul plin de energie, întrucât mi-am dezmorțit tot trupul care deseori rămâne uitat pe un scaun în fața unui laptop, cu o șiră a spinării imobilizată în formă de bastonaș. Astfel, am îndrăznit să cuprind cu ambele mâini o rachetă de tenis și chiar să joc puțin, încă de dimineață, la poalele Tâmpei. Deja formată, gașca de sportivi a debutat cu un joc antrenant de badminton, apoi unul mai serios, de tenis. Alergarea prin soare mi-a prins foarte bine, căci am simțit cum fiecare mușchiuleț se întinde și strigă de bucurie. Deși reacțiile întârziate mi-au cam dat bătăi de cap în prinderea mingiei, m-am străduit să o vânez de fiecare dată tot mai bine. Pe măsură ce jucam, îmi dădeam seama că alergatul este chiar o necesitate. Simți cum fiecare părticică a corpului respiră, pompează viață, trezind sănătatea din tine! Pe lângă faptul că face posibilă o conștientizare imediată a propriului corp, tot atunci îți dai seama și că deții un control interesant asupra întregii tale stări.

         După antrenamentul de la teren, ne-am continuat traseul către un loc superb. Nu mă gândeam că va fi atât de frumos! Totul! De la pornirea spontană, până la oboseala de după!

Am ajuns într-o zonă plină de verdeață, în apropierea Brașovului - un deal din apropierea municipiului Săcele, un loc numai bun de aventură și zbor – Bunloc! Da, da, locul zburătorilor, al iubitorilor de parapantă. Ne-am pornit pe traseu, lăsând direcția telescaunului în urmă, fără nicio așteptare legată de drum. Colegii mei de echipă erau destul de familiarizați cu terenul, iar eu l-am testat cu răbdare până la final. Dificultățile au început să apară pe parcurs, cu cât înaintam, deoarece potecile mi se păreau foarte abrupte, iar ritmul de mers cam alert. Inima pompa, cu fiecare pas simțeam cum picioarele deveneau plumb. Cu toate acestea, am menținut poziția, ca după o oră de mers să ne declarăm cu mândrie, cuceritori ai dealului.

        Un soare puternic, un bronz inevitabil și o urcare provocatoare! De acest pachet am avut parte, înaintând vioi către o cabană ce se putea zări din cotitură. Ajuns sus, zburătorul nostru s-a avântat cu echipamentul special pe care l-a purtat întreg drumul, lăsându-se îmbrățișat de curenții de aer, mai puternici și mai domoli. Restul echipei abia aștepta să devoreze pepenele din rucsac. Așa că, ne-am delectat papilele gustative cu un zemos pepene galben, purtat cu bucurie până acolo sus! Rămâneam încântată de priveliște, cu fiecare clipit!

        

        N-am zăbovit mult. Așa că ultima fotografie a fost făcută! Zburătorul și-a luat avânt! Pepenele devorat! Bocancii au fost aruncați...în rucsac! Mersul desculță prin iarbă - o provocare acceptată cu greu, dar pe urmă o binecuvântare! Cu genunchii scârțâind și nasurile arse de soare, coboram precaut, traversând cu grijă fiecare denivelare. Ne-am întâlnit la un moment dat cu vreo trei drumeți care trebuiau să urce împreună, însă care se rătăciseră la diverse nivele. I-am ghidat către destinație și le-am urat drum bun!

                             

  

                                                   

          Masajul la tălpi a fost mai mult decât binevenit, primit de la natură prin pietrele, iarba, noroiul, crăpăturile și microorganismele pământului. Înainte de a ne întoarce la civilizație, n-am ezitat să stăm pentru câteva momente la poalele unui zarzăr pentru a contempla întreaga experiență... Și soarele, care își ascundea razele una câte una, își încheia activitatea lăsând înserarea să apară precum un evantai răcoros deasupra orașului.

       Să ne revedem sănătoși, dornici de asemenea drumeții care nu fac decât să ne trezească la realitate, să ne inspire și să asigure o circulație bună a energiei! Huuuuugs 

Îngrijitorul de pisici

Părea că erau ultimele zile de iarnă, dintr-o primăvară cu peri albi, care tușește și poartă mască plimbându-se prin oraș. Puțina zăpadă care se așternuse pe betonul din curte, zâmbea a frig. Păstra pașii animăluțelor plimbărețe și cântătoare, cu direcții bine cunoscute și cu destinații specifice.

„Miaw, miaw, mrrmiaw...” [cântecele nopții și ale dimineții]

“Ce muzică interesantă îmi înfrumusețează dimineața!” răsunau gândurile îngrijitorului.

Pe uscătorul de rufe din mijlocul casei, atârnau două perechi de pantaloni și câteva tricouri negre pe care se puteau distinge fire de păr străin. La fereastră apăruse Trubadurrul.

Trubadurrul, cu mantia sa gri fermecătoare, coborâse din podul vecinilor, cu intenția de a-și găsi perechea. Știa. Nu demult o întâlnise pe lumina ochilor săi al cărei nume nu i-l voi rosti deocamdată. Luase parte la diverse situații conflictuale, motivele fiind necunoscute, dar cicatricile vizibile pentru toată lumea. Zgârieturile de pe botul lui deseori străluceau în lumina palidă a becului de pe terasă. Apărea ca o fantomă pe pervazul casei și dispărea ca un veșnic gânditor, mânat de o perseverență neînțeleasă. Alteori, trecea cu atitudinea-i umilă și urechea-i roasă, peste pragul ușii, numai de-ar auzi glasul fermecător al iubitei sale...

Pendricella, căci așa se numea cea la care visa Trubadurrul, avea obiceiul să danseze târziu noapte, în apropierea ferestrei, pentru a fi admirată. Trubadurrul era unicul ei admirator, deși Felix încercase câteva șiretlicuri la întrunirea motanilor pentru a avvea cale liberă. Dar nu-i ieșise schema. Și nici domnișoara nu știa. Ea era o fire ambițioasă, preferând cutia cu recompense la orice oră din zi și din noapte și semințele de dovleac ca meniu special. Se presupune că ar fi fost într-o altă viață, lebădă, tocmai pentru grația mișcărilor și finețea pufului său. Buzele, de o frumusețe rară, precum mugurii trandafirilor, trădau profilul ei de mâță serioasă și docilă, atunci când găsea confortul dorit în diverse pungi și coșuri.

Și ce dacă? Da, într-adevăr, mai fura de pe masă bucate de tot soiul, ultima fiind o bucată de crenvurșt apetisant. Asta ca să-i demonstreze Trubadurrului șiretenia ei de pisică, o latură instinctivă - dovada vie a sex-appeal-ului său. Poate...

Dar iată că într-o zi de marți în care planurile Trubadurrului păreau a fi ruinate, într-o zi în care cafeaua mirosea mai bine ca niciodată, îngrijitorul de pisici a deschis ușa. Cele două mâțe s-au privit. Ce-a urmat, doar ele știu. Iar tot ce trebuie sa stiți despre îngrijitorul de pisici este că adoră nespus pisicile și de aceea poartă haine cu diverse soiuri de păr pisicesc.

Spirit Romanesc la Gheorgheni

Pornit-am cu trenul din Brasov, gata de o noua aventura in lumea poeziei si a cantecului. Putin stingherita de conversatia in limba maghiara care curgea precum un val nestavilit intre cativa studenti pasionati situati in apropierea mea, trenul mi-a fost o buna companie, ca de obicei. Mi-am bucurat privirea cu peisaje in care pajistile de un verde interminabil si statiile foarte dese cu denumiri sofisticate, erau punctele principale de delectare vizuala, specifice zonei. 

Mai putin a contat drumul. Poezia ma astepta la gara. 

As pune accentul mai mult pe familiaritata resimtita alaturi de oamenii artei, care din pacate nu cred ar fi sesizata cu mai mult interes prin faptul ca s-ar scrie despre ea, ci din contra trairea primeaza in mod concret si direct. O sensibilitate deosebita si o energie care admira si apreciaza fiecare manifestare artistica, pluteau pretutindeni, in acel spatiu. Si-atunci, radacinii nu-i mai trebuie decat sa se bucure de resursele sale atat de valoroase. 

Mi-am spus candva ca una din nevoile mele principale este sa stiu ca aduc o contributie benefica in promovarea valorilor romanesti atent pastrate, redate intr-un mod cat mai autentic prin muzica in special. Acest lucru ar face din punctul meu de vedere, ca mascarada comerciala in care predomina cantecele cu un continut textual superficial sa paleasca in glorie! Ha! :D

Aceasta a doua intalnire cu "arhaicul" folkului romanesc, a fost una extrem de placuta. Eu, regasindu-ma in ipostaza invatacelului, am incercat sa descatusez cat mai multe modurile prin care sa asimilez cat mai multa informatie, dar si sa daruiesc sentiment, inflorindu-l mai departe. Viata sentimentului are atatea forme si fatete. E necesar numai sa le parcurgi, intr-un spatiu ascuns, ce tine de filtrul si capacitatea propriei fiinte de integrare.

Eu spun ca am si reusit, insa cred ca nivelul dedicatiei e de asteptat sa creasca odata cu nivelul setei de cunoastere. 

Micul dejun, dupa o zi de festival si o noapte alba de cantare si aduceri aminte ale unor poezii vechi, ale unor ritmuri retrezite, s-a dovedit a fi revigorant. La Veverita, eu una m-am simtit mai zvelta (probabil am remarcat o afinitate speciala pentru animalutul in cauza sau poate doar datorita cafelutei savurate in compania colegilor de tabara)

Asa ca, SIMTITI SUNETUL VIETII, TRAITI VIATA ! Cu oamenii care va aleg si pe care ii alegeti, cu cei cu care simtiti ca aveti puternice legaturi bazate pe sistemul personal de valori, pe aspiratii si pasiuni. Fiti buni si luati la cunostinta ca prin apropiere se afla chiar prieteniile de-o viata! Dar voi stiti deja toate acestea! Cu siguranta si mai multe! 

"Frunză verde de cireș, 

Ziua noaptea tot am mers, 

Frunză verde de săcară, 

Pană ce-am ieșit din tară. 

A două zi demineața 

Amară mi-o fost viața! 

Lăsai Țara Ungurească, 

Intrai în Țara Orvăteasca, 

În țara orvatului, 

La apusul soarelui."

(Balade Populare Romanesti)