- Suflet topit -
Trec
pe lângă facultatea de muzică. Spaţiul nu-mi mai ajunge. Coardele mă strâng
mereu prea puternic. De-aş putea aduna toate firele de iarbă, coardele le-aş
umple de rouă. Le-aş înviora, să respire, să respire adânc! Am plecat să
cutreier. Nu ai cum să treci pe lângă facultatea de muzică şi să nu simţi! Să
nu trăieşti preţ de o clipă cum toată viaţa curge prin vioara surprinsă
plângând undeva într-o cămăruţă la demisol sau prin pianul melancolizând în
taină. Cum vibrează, cum radiază...Ah! Luminile ard, iar marginile incintei se
ondulează în plinătatea melodiei rostite de un aurit trompetist. Semn că încă
se cântă, încă se trăieşte o notă, un vers, chiar mai multe, în orele acestea
târzii şi pline.
Un
pas şi încă unul. Am trecut. Nu se mai aud sunete, sufletele instrumentelor,
pasiunea… Cu nepăsare trec precum oricare participant la tragic, pe trotuarul
şubrezit de atâţia paşi, pe care simt că pasul meu va rămâne pierdut. Pasul
stâng spune să plece. Pasul drept vrea să rămână. Măcar de m-aş întoarce puţin
şi aş şti să nu mai merg pe trotuar. Să merg pe aer. Mi-aş aminti atunci că
întotdeauna mă ciocnesc de mine şi de o mică revelaţie întinerită pe drumurile
care merg înainte.
Nu
ai cum să treci pe lângă facultatea de muzică şi să nu simţi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu