Cand pasul drept, pe drum,
Umbreste-n noapte stangul.
Iminent. Inca... Dar cat?
Absorb incet, cate putin,
Iar nasul inecat in gat
Devine de placere, fin...
In noaptea fumurie.
(in memoria frunzelor, a ramurilor uscate si a porumbilor copti in jar ce imprastie peste gradini fumul irezistibil si melancolic al copilariei mele din pragul fiecarei toamne)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu