FrunzaRunz

 Umbra toamnei spre copac se-apleaca.

  Prelung ea se indoaie chemand cerbii

  Cu ramuri tropainde prin rauri care seaca

 Si tot vuind a frunza-n uscaciunea ierbii.

    Dorm frunzele pe paturi pamantesti

      In codrul ce odata era verde, suculent.

           Nici urma de pasari viclene ceresti.

              Nici una, astazi, sub soarele absent.

    Doar vantul, ca naluca, ranjind, fosneste.

    Iar leaga si dezleaga palcuri de scaieti,

    Peste gradini arunca fumuri si orbeste

    Intreg cerul atacat de stropi-sageti.

                Doarme o frunza mica, Runz cea poleita,
                     La poale de copac, cazuta-n dansul sau.
                         In sufletelu-i auriu intact, e linistita,

                                     Caci n-a pierit in van, nu-i pare rau.

                                                                          Roadele s-au copt.

                       (asta pentru ca aurul poarta masca din praf de rugina)