Umbra ei, a orhideei
De pribegire in neant,
Cobora spre raul negru -
Sincer celest aspirant.
Si noaptea-i suradea pe chip
Si luna-i mangaia petala
Gingas ca sa se trezeasca
Dand uitarii amorteala.
Nu s-a deschis nici asta vara
Cand aurita era ploaia.
Incremenit ii este somnul
Infimu-i cuget arde ca vapaia.
“-Domnita, rasufland albastru,
Cu rapitoarea ta privire
Ai strafulgerat pe astru.
...Ti-e teama oare de orbire?
O..precum ingerul in noapte
Sub arcul instelat esti floare!
Cu geana ta clipind usor
In luminos devii ispititoare.”
Dar in tacerea nesfarsita
Sfere, flacari furtunoase
Impleteau fantasmagoric
Plete blonde, lungi, sfioase.
Soapte-n vis, duios pluteau
Printre valuri mladioase
Numai vulturii cei mari chemau
Fericirea din parfum de oase.
“N-am nimic, de gol m-as strange
Dar in val de vant varatic
Eu zaresc cum taina-ti plange
Si m-adun tot, mult, titanic
Doar pe tine sa te vad
Cand vei indrazni ca luna.
Chiar de' ma-ndrept catre prapad...
Doar a mea sa-ti fie mana.”
(doresc sa mentionez faptul ca muza mi-a fost capodopera eminesciana, Luceafarul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu