Notita 09.09.2018

Sunt in tren. Ma intorc dintr-o calatorie care simt ca marcheaza un sfarsit privit cu recunostinta si un inceput incununat cu succes. Ascult in casti o melodie lautareasca, "Daca zici ca ma iubesti" de la Gabi Lunca. Incerc sa atipesc, ghemuita pe doua scaune. Nu prea reusesc. Stau cu capul inclinat. Trenul se inclina, se inclina si mintea. Asa, cu tot ce are in ea. Alunec in ritmul muzicii. 
Sesizez un zumzet omenesc vag, pe fundal. Ma gandesc la apusul pe care l-am surprins intr-o fotografie draguta acum cateva ore. Alunec fizic, dar inuntru e bine. Sinele trenului sunt mai drepte acum. Nu mai atarna intr-o parte. Atat eu, cat si trenul simtim o nevoie intensa de echilibru.

Folk frumos. Folk'n Iasi.

Scriu acum, după ce a trecut mai bine de o lună de la data evenimentului pe care-l voi schița aici, deoarece am așteptat ca acea experiență să se așeze mai bine, cu riscul de a omite amănunte esențiale. Un fragment neterminat, scris pe drumul de întoarcere, sună cam așa: “…Acum sunt în tren, în curând departe de acest oraș istoric, cultural, vegheat de spirite artistice și plin cu oameni talentați reuniți din toate colțurile țării. Stație la Mărășești. Parcă aș întoarce o nouă filă din povestea mea. O filă căreia îi simt textura calmă, fină, o filă care nu se răzvrătește, ci tresare recunoscătoare la fiecare presiune a degetelor mele.”

Ce s-a întâmplat de fapt? Participând la Festivalul Concurs Folk'n Iași, am avut ocazia să cunosc o echipă de oameni care știu să dăruiască mai mult decât să primească. Mă refer aici la a oferi prin cântec. Fiecare artist care a pășit pe scenă, atât dintre concurenți, cât și dintre marile nume ale folkului românesc (Magda, Walter, Cezar și încă), a dăruit celorlalți o părticică din frumusețea ființei sale. Mi-am conștientizat nivelul propriu de evoluție în acest domeniu și am reușit să simt mai mult muzica, să înțeleg compoziția.

A fost primul concurs în urma căruia am avut parte de un atelier în care ni s-au comunicat minusurile și plusurile prestației artistice. Pe când workshopul a fost bogat în exemple oferite de către proful de chitară – membru al juriului, pentru a ne îmbunătăți tehnica instrumentală, sesiunea de feedback a întregit peisajul, ajutându-mă să integrez folkul cu și mai multă sensibilitate și grijă în preferințele mele muzicale. Super fain și extrem de util! :)

 Am petrecut timp de calitate, studențește, în Campusul Tudor Vladimirescu, la Balena și-apoi plimbându-mă cu tramvaiul până în parcul Copou și povestind alături de dragul meu amic, Filote. Pot spune că am avut noroc de un așa ghid feelingos, cu suflet mare, spirit organizatoric, dornic să împărtășească în orice clipă din cunoștințele sale!

O, dulce revedere cu un amic de la Baladele Dunării de la Galați! Priviri negre și adânci, nopți cu dans și karaoke petrecute în Fabrik...Se pare că am gustat și viața studentului din Iași, chiar dacă am fost doar în trecere, în calitate de căminist brașovean. 

Trupei implicate în organizare, îi doresc să aibă mereu astfel de inițiative adresate tinerilor și nu numai, pentru că în acest fel, folkul va dăinui și îi va ajuta pe cât mai mulți să se apropie de latura lor sensibilă, creativă și autentică.

Prin vers revărsat în Univers

Pe acord cântat intens

Un folkist creează starea

Care-aduce alinarea.

Tinerelul

O mustata alba se misca sub palarie,

Bretele elastice imi amintesc de copilarie,

Eu tac in autobuzul diminetii
Asistand la mersul agitat al vietii.

Aceasta camasa fancy, cadrilata 

Fara damf de naftalina, fara nicio pata

Si albul alb, albit al podoabei capilare

Ma fac sa cuget la ideea de transformare.

Si iata, curiozitatea ma incearca..

Il vad stand cu privirea pierduta, parca

Ascultand probabil, un teatru radiofonic,

Pe el, pe tinerelul cu casti Panasonic.

Handmade

Ea este Timisoara !

    Cateva zile din vacanta de Paste au fost desprinse pentru a le petrece intr-un alt cadru decat cel obisnuit. Am ajuns in Timisoara intr-o joi, pe la 7 jumate in zori, cu fundul amortit coborat din tren, dar cu un zambet inca pe chip (zambetul cu care aveam de gand sa intampin orasul) Prima interactiune a fost cu un taximetrist, pe care l-am rugat sa-mi fie ghid turistic, pe tot parcursul turei cu masina. "Multe parcuri aici, la noi si multe spatii verzi! Iata opera, campusul studentesc, Bega! Avem si mall-uri!" Intr-adevar, incheierea sa a fost una glorioasa, facand o reclama buna a orasului natal: Tmisoara este cel mai frumos oras din tara! Cu roti rapide am ajuns imediat la Hostel Costel, unde erau cazati trubadurii mei care ma asteptau cu bucurie. Parca pasisem intr-un colt de rai. Decor super colorat, tineresc, gradina asteptandu-te sa scrii sau sa intonezi ceva la chitara, Bronco reusind sa fie calcat frecvent pe labute, atunci cand iti invada spatiul personal..Ah..dimineti inmiresmate, cu aroma de cafea venind din bucatarie, recepitionista zurlie si teatrala fredonand un cantec in limba franceza, turisti carora apuci sa le spui o vorba marunta, avand impresia astfel, ca ii cunosti de o viata. Un spatiu plin de culoare in care te poti relaxa dupa o zi de munca...
      Zilnic parcurgeam, trubaduresc, un traseu destul de lungut pana la locul de cantat. Piata Unirii, Piata Victoriei si Piata Libertatii erau zonele pe care le invioram cu sunete armonioase. Mandolina, chitara si vocea. Au fost trecatori mai interesati, mai pasionati sau mai putin miscati de actul nostru artistic, dar ceea ce conta era prezenta noastra acolo, incadrata perfect pentru a crea ambientul potrivit. Am dansat in mijlocul strazii in timp ce primarul orasului trecea agale prin apropiere. Amuzant a fost ca in aceeasi seara, cand primarul strabatea aleea in sens invers, din coarda trubadura si nebuna a inceput sa sune o dedicatie speciala: "Still loving you" de la Scorpions. 
        Fiindca aveam repertoriu variat, incantam toate gusturile, toate urechile. Asa am reusit sa-l delectam pe un tip roman venit din Canada, care ne filma cu tableta din orice unghi. Batrani indragostiti se opreau pentru o clipa, in timp, in spatiu, savurau, daruiau si mergeau tot inainte, ca intr-un ritual al vietii. Cantand, obervam. Vedeam porumbeii, vedeam chipurile oamenilor. Dar intr-o dimineata, am simtit ca vom avea mai mult succes decat in toate celelalte pentru ca un porumbel inofensiv s-a porumbit pe tricoul colegului de trupa. Am ramas numai cu simtamantul si cu produsul biologic...
         Nu pot spune ca a existat un apogeu. Fiecare moment a avut farmecul sau. In preajma fantanii arteziene, sunetul se pare ca nu avea destula putere si tin minte ca mi-am fortat putin vocea atunci. Pe banca mi-a placut cel mai mult. Cantam ca de la trecator la trecator (prin viata), incercand sa ne conectam la diverse stari prin intermediul muzicii, creand o retea artistica stradala, in care cu totii eram implicati.
         In drumul catre hostel, la finalul zilei, faceam glume si alegeam de obicei sa facem cumparaturi la magazinul din apropiere. 
         Daca as fi scris atunci, cand informatia era proaspata, as fi redat totul cu mult mai mult patos. Totusi, acum, gandindu-ma ca a trecut ceva timp de atunci, ma simt recunoascatoare si blanda cu propria memorie si imbratisez aceasta experienta, parte a initierii mele, cu mandrie si intelegere. 
Pe 15 aprilie mi-am luat la revedere de la Costel, de la Bronco, de la trubadurii care au ramas sa inveseleasca atmosfera pentru inca doua luni, de la oamenii noi pe care inca nu i-am cunoscut, de la parcurile pe care de asemenea, nu le-am strabatut atat cat as fi vrut, de la semafoare si de la verdeata, de la Timisoara. 

Azi in Timisoara, maine-n toata tara! Brasovul ma vrea inapoi!

Observ

Observ tencuiala de pe cetate

Cu verdeață printre crăpături,

Picături mici, de vânt purtate

În tăcerea plină cu învățături.

Observ o cioară-n vârf de pom,

Ziduri de la 1580,

Introspecție în mod autonom,

Cu palmele ascunse-n mâneci.

Observ felinarul negru, spart,

Un câine gri cu stăpânul sau,

Melci trecând linia de start

Pornind către piciorul tău.

Observ blocuri, un sens giratoriu,

Mașini trecând în depărtare,

Doi indivizi, aleatoriu

Își fac selfie-uri involuntare.

Observ cum natura râde

În glas de păsări, în ritm de ploi!

Într-adevăr, astfel de promenade,

Ne conectează la esența din noi...

P a r c ă

Cișmigiu. Parcul ne-a văzut.

Noi ne-am plimbat și am tăcut.

Nu...apoi am povestit mai multe,

Șiruri de idei adânci, mărunte.

Noapte. Adormită în substanță.

Am preferat să păstrez distanță.

Nu...mijlocul mi l-ai cuprins,

N-am crezut, dar m-ai surprins.

Foișor. Ne-a ascultat cântând,

Nicicum pe-alții discutând.

Da..pe noii noi care sclipeam,

Și-n abstract ne rătăceam.

Dimineață. În raze nesfârşite

Învăluia două ființe regăsite.

Da...rimăm fain tot împreună 
Versuri două, ce se țin de mână.

Rătăciţi în pădure - 10 aprilie 2018

Pornit-am spre București în jurul orei 3 a.m. La invitația amicilor mei, 3 la număr, plini de entuziasm creator și imprevizibilitate, m-am avantat într-o escapadă nocturnă pe care am acceptat-o cu bucurie. Direct către junglă, cu Domnu’ înainte! Traseul a fost ales în mod aleatoriu de GPS-ul telefonului montat la bordul lui Suzi. Prin noapte, pornind din Brașov, ajunseserăm deja la Întorsura Buzăului, pe ale reliefului serpentine jucăușe. N-am zăbovit prea mult pe ruta indicată de hartă, căci am optat pentru off road, pentru că așa avea să fie mult mai palpitantă călătoria.

Zorii zilei ne-au surprins la marginea unei păduri, în apropierea comunei Adâncata. Trecând pe lângă sat, pe lângă o căruță și viță de vie din belșug, am intrat apoi pe un drum forestier cu porțiuni de noroi de-a dreptul zemoase. Roțile mașinii se scufundau treptat în șanțurile pline cu apă, iar noi, cei dinăuntru, stăteam cu sufletul la gură, cu cele două animăluțe de companie zgribulite ba pe umeri, ba pe pielea noastră umană de sub textura hanoracului ori a pantalonilor. Herfe și Sol, motanii de la bord, învățau de fapt, dansul contemporan și patinajul artistic pe parbriz. Părul le zbura în toate părțile, și am rămas uimita că dispăruseră din peisaj pentru o vreme. Se ascunseseră în litieră, iar mireasma din interiorul mașinii s-a schimbat radical. Dacă deschideam geamul, riscam o evadare permanentă, așa că am menținut calmul printre pasagerii lui Suzi. Adrenalină, suspans, spații înguste și slalom printre copaci! Simțeam la fiecare înaintare, o rătăcire tot mai amplificată atât în zona obscură a propriei minți, cât și în ținutul efectiv străin, din care făceam parte.  

Am mers pe mâna lui V și clar, nu m-aș fi urcat în Suzi dacă nu aș fi avut încredere că V este un șofer destoinic și fără toate țiglele pe casă J De retinut! Promisiunile care se fac la începutul traseului, nu se respectă atunci când pleci cu gândul la off road. Unul dintre scopurile călătoriei noastre, era acela de a vizita un prieten drag care bucurestea de ceva vreme. Și-am zis: Ce-ar fi să…plecăm la drum? Și-am plecat. Cum și pe unde, urma să aflăm pe parcurs. Urma să învățăm să devenim un adevărat squad, șmecher și capabil să supraviețuiască.  

Primul off road, cu toate mișcările grațioase ale lui Suzuki valsand prin bălți tulburate si intunecoase, ne-a tranformat în adevărați pasionați ai senzațiilor extreme, pregătindu-ne pentru următoarele provocări. Fără ajutorul sacrului troliu, am fi fost demult călcați în picioare de porci mistreți ori uitati, dar găsiți cam deshidratati, de vreunul dintre localnici. Cele mai adânci denivelări ale terenului au fost testate acolo, așa că ne puteam continua drumul, mai departe. Suzi s-a ales cu tatuaje personalizate pe oglinzi și pe oricare părticică a carcasei sale de un gri metalizat.

Al doilea of, a fost un of spus din tot sufletul, cu palpitații la inimioară și nervi întinși la maxim. Locația? Pădurea Biglaru, în apropiere de comună Moara Vlăsiei, județul Ilfov. Aici am avut parte de un pseudo-picnic, în mijlocul sălbăticiei, pe un drum alunecos, mlăștinos, probabil pe urmele trasate de foste utilaje forestiere. Până să examinăm această rută savuroasă, am trecut pe la Căldărușani, pe la pescari. Am văzut căruțe prăfuite conduse de săteni arși de soare și trase de cai obosiți. Am mai văzut taxiuri galbene și un magazin mixt din care am cumpărat ceva dulciuri și brânză topită. Acest off road a fost plin de scufundări; din 10 în 10 metri ne scufundam și ne ajutam de troliu pentru a scoate mașină din noroi. Benzină mai era puțină, baterie la fel. Străbătuserăm deja mai bine de un sfert de pădure. Puteam vedea pe hartă imensa pădure, însă nu și luminița de la capătul ei (drumul către civilizație) Urme de porci mistreți prin tufisuri părăsite, energii puțin cam negative resimțite... Credința de a găsi drumul cel bun, exista. Am înaintat, încet și sigur, cu emoții la fiecare manevră, pentru a ocoli cu precizie zonele mlăștinoase. Si…am ajuns !

Ajunși la drumul principal, am inaugurat șoseaua cu amprente maronii de toată frumusețea. Of, of, of. Ăsta da of !

Picnicul a fost servit pe bune, în Parcul Cișmigiu, ca între prieteni. Cu brânză și pâine cu cartofi, cu cozonac și înghețată super aromată, pe ceva versuri proaspăt create, acompaniate de sunetul chitării. Și-am povestit. Sub salcie. Și ne-am delectat. Parcă ar fi trecut o veșnicie. Totul comprimat, intens și nespus de plăcut. O revedere care s-a dovedit a fi de o intensitate gustoasă, mai revigorantă ca niciodată. Dar asta ar putea fi altă poveste...

 Luând în calcul drumeţia în sine, se pare că s-a datorat unei decizii spontane, de o culoare pământie, cu nuanțe fine de verde rămas înfipt printre roțile maşinii. În rest, of-urile au fost exprimate la momentele potrivite, iar eu, cel puţin, am cunoscut gustul libertăţii.:) 

Trestii astrale

În plimbările nocturne
Omul, gânditor rămâne.
Prins în gând chinuitor
În trecut sau viitor.

Constatând la răsărit
Că el încă n-a murit
Omul speră că-n lumină
Stă esența lui divină.

Iar apusul când revine
Zenitul încrederii în sine
Lin coboară spre adâncuri
În ritm fin, în semicercuri.

De ce oscilezi, omule,
Așa cum se mișcă trestiile:
La atingerile vântului,
La extensiile gândului?

Pictura pe hartie cartonata

Aceste picturi sunt realizate pe hartie cartonata colorata, cu acrilice, avand dimensiuni diverse. Cateva dintre ele au fost concepute ca felicitari.

Daca doresti sa oferi un cadou smecher, unicat pentru cei dragi 

ma poti contacta pe facebook sau la numarul de telefon: 0756346032, 

sa stabilim mai multe detalii.

Pictura pe panza

Pictura cu acrilice pe panza