M-am hotărât: mă manelizez!

Acum, când e sezonul nunţilor,

Am parte de-un spectacol melismatic!

Ăsta-i refrenul românului primăvăratic

Ce întrece trilul păsărelelor.

Maneaua slobodă, în aer se aruncă

Pulsând ritm oriental în farfurie.

E un soi de “Mă jelesc cum pot, de bucurie”

Cu poftă de balans şi nu de muncă.

Precum Moromete, pe prispă, tu să stai

Şi să asculţi “tradiţia” promovată de vecini...

E un act contemplativ cu rădăcini.

E autenticul pe care-l căutai...

Fluturii Philos

    Şoptim ca fluturii, despre lumi interioare,

   Cu teamă-n glasul rece, înlemnit,

       Uitând că frumuseţile nemuritoare

         Se făuresc într-un simplu zbor stârnit.

Cântăm ca fluturii despre iubiri trecute

    Şi vânăm sentimentul de care ne-agăţăm,

      Înecând culoarea în anostităţile acute

         În care ne acuzăm singuri că suspinăm.

Vorbim ca fluturii despre vise de hoinari

   Cu elan incipient fără urma îndoielii,

      Căutând cu paşi mici răspunsul ce ne-ar face mari

         Acolo unde amânarea pune capăt bâjbâielii.

Suntem fluturi philos, înaripaţii pământeni

   Noi, cei ce nu ştim încă a preţui clipitul

      De aripi, de gene, de buze şi de pretutindeni,

         Al oricărei clipe ce trezeşte începutul!