Începutul
lunii iulie a fost unul plin de energie, întrucât mi-am dezmorțit
tot trupul care deseori rămâne uitat pe un scaun în fața unui
laptop, cu o șiră a spinării imobilizată în formă de bastonaș.
Astfel, am îndrăznit să cuprind cu ambele mâini o rachetă de
tenis și chiar să joc puțin, încă de dimineață, la poalele
Tâmpei. Deja formată, gașca de sportivi a debutat cu un joc
antrenant de badminton, apoi unul mai serios, de tenis. Alergarea
prin soare mi-a prins foarte bine, căci am simțit cum fiecare
mușchiuleț se întinde și strigă de bucurie. Deși reacțiile
întârziate mi-au cam dat bătăi de cap în prinderea mingiei, m-am
străduit să o vânez de fiecare dată tot mai bine. Pe măsură ce
jucam, îmi dădeam seama că alergatul este chiar o necesitate.
Simți cum fiecare părticică a corpului respiră, pompează viață,
trezind sănătatea din tine! Pe lângă faptul că face posibilă o
conștientizare imediată a propriului corp, tot atunci îți dai
seama și că deții un control interesant asupra întregii tale
stări.
După
antrenamentul de la teren, ne-am continuat traseul către un loc
superb. Nu mă gândeam că va fi atât de frumos! Totul! De la
pornirea spontană, până la oboseala de după!
Am ajuns
într-o zonă plină de verdeață, în apropierea Brașovului - un
deal din apropierea municipiului Săcele, un loc numai bun de
aventură și zbor – Bunloc! Da, da, locul zburătorilor, al
iubitorilor de parapantă. Ne-am pornit pe traseu, lăsând direcția
telescaunului în urmă, fără nicio așteptare legată de drum.
Colegii mei de echipă erau destul de familiarizați cu terenul, iar
eu l-am testat cu răbdare până la final.
Dificultățile au început să apară pe parcurs, cu cât înaintam,
deoarece potecile mi se păreau foarte abrupte, iar ritmul de mers
cam alert. Inima pompa, cu fiecare pas simțeam cum picioarele
deveneau plumb. Cu toate acestea, am menținut poziția, ca după o
oră de mers să ne declarăm cu mândrie, cuceritori ai dealului.
Un soare
puternic, un bronz inevitabil și o urcare provocatoare! De acest
pachet am avut parte, înaintând vioi către o cabană ce se putea
zări din cotitură. Ajuns sus, zburătorul nostru s-a avântat cu
echipamentul special pe care l-a purtat întreg drumul, lăsându-se
îmbrățișat de curenții de aer, mai puternici și mai domoli.
Restul echipei abia aștepta să devoreze pepenele din rucsac. Așa
că, ne-am delectat papilele gustative cu un zemos pepene galben,
purtat cu bucurie până acolo sus! Rămâneam încântată de
priveliște, cu fiecare clipit!
N-am
zăbovit mult. Așa că ultima fotografie a fost făcută! Zburătorul
și-a luat avânt! Pepenele devorat! Bocancii au fost aruncați...în
rucsac! Mersul desculță prin iarbă - o provocare acceptată cu
greu, dar pe urmă o binecuvântare! Cu genunchii scârțâind și
nasurile arse de soare, coboram precaut, traversând cu grijă
fiecare denivelare. Ne-am întâlnit la un moment dat cu vreo trei
drumeți care trebuiau să urce împreună, însă care se rătăciseră
la diverse nivele. I-am ghidat către destinație și le-am urat drum
bun!
Masajul la
tălpi a fost mai mult decât binevenit, primit de la natură prin
pietrele, iarba, noroiul, crăpăturile și microorganismele
pământului. Înainte de a ne întoarce la civilizație, n-am ezitat
să stăm pentru câteva momente la poalele unui zarzăr pentru a
contempla întreaga experiență... Și soarele, care își
ascundea razele una câte una, își încheia activitatea lăsând înserarea să apară
precum un evantai răcoros deasupra orașului.
Să ne
revedem sănătoși, dornici de asemenea drumeții care nu fac decât
să ne trezească la realitate, să ne inspire și să asigure o
circulație bună a energiei! Huuuuugs
