Părea că erau ultimele zile de iarnă, dintr-o primăvară cu peri albi, care tușește și poartă mască plimbându-se prin oraș. Puțina zăpadă care se așternuse pe betonul din curte, zâmbea a frig. Păstra pașii animăluțelor plimbărețe și cântătoare, cu direcții bine cunoscute și cu destinații specifice.
„Miaw, miaw, mrrmiaw...” [cântecele nopții și ale dimineții]
“Ce muzică interesantă îmi înfrumusețează dimineața!” răsunau gândurile îngrijitorului.
Pe uscătorul de rufe din mijlocul casei, atârnau două perechi de pantaloni și câteva tricouri negre pe care se puteau distinge fire de păr străin. La fereastră apăruse Trubadurrul.
Trubadurrul, cu mantia sa gri fermecătoare, coborâse din podul vecinilor, cu intenția de a-și găsi perechea. Știa. Nu demult o întâlnise pe lumina ochilor săi al cărei nume nu i-l voi rosti deocamdată. Luase parte la diverse situații conflictuale, motivele fiind necunoscute, dar cicatricile vizibile pentru toată lumea. Zgârieturile de pe botul lui deseori străluceau în lumina palidă a becului de pe terasă. Apărea ca o fantomă pe pervazul casei și dispărea ca un veșnic gânditor, mânat de o perseverență neînțeleasă. Alteori, trecea cu atitudinea-i umilă și urechea-i roasă, peste pragul ușii, numai de-ar auzi glasul fermecător al iubitei sale...
Pendricella, căci așa se numea cea la care visa Trubadurrul, avea obiceiul să danseze târziu noapte, în apropierea ferestrei, pentru a fi admirată. Trubadurrul era unicul ei admirator, deși Felix încercase câteva șiretlicuri la întrunirea motanilor pentru a avvea cale liberă. Dar nu-i ieșise schema. Și nici domnișoara nu știa. Ea era o fire ambițioasă, preferând cutia cu recompense la orice oră din zi și din noapte și semințele de dovleac ca meniu special. Se presupune că ar fi fost într-o altă viață, lebădă, tocmai pentru grația mișcărilor și finețea pufului său. Buzele, de o frumusețe rară, precum mugurii trandafirilor, trădau profilul ei de mâță serioasă și docilă, atunci când găsea confortul dorit în diverse pungi și coșuri.
Și ce dacă? Da, într-adevăr, mai fura de pe masă bucate de tot soiul, ultima fiind o bucată de crenvurșt apetisant. Asta ca să-i demonstreze Trubadurrului șiretenia ei de pisică, o latură instinctivă - dovada vie a sex-appeal-ului său. Poate...
Dar iată că într-o zi de marți în care planurile Trubadurrului păreau a fi ruinate, într-o zi în care cafeaua mirosea mai bine ca niciodată, îngrijitorul de pisici a deschis ușa. Cele două mâțe s-au privit. Ce-a urmat, doar ele știu. Iar tot ce trebuie sa stiți despre îngrijitorul de pisici este că adoră nespus pisicile și de aceea poartă haine cu diverse soiuri de păr pisicesc.
