Sunt in tren. Ma intorc dintr-o calatorie care simt ca marcheaza un sfarsit privit cu recunostinta si un inceput incununat cu succes. Ascult in casti o melodie lautareasca, "Daca zici ca ma iubesti" de la Gabi Lunca. Incerc sa atipesc, ghemuita pe doua scaune. Nu prea reusesc. Stau cu capul inclinat. Trenul se inclina, se inclina si mintea. Asa, cu tot ce are in ea. Alunec in ritmul muzicii.
Sesizez un zumzet omenesc vag, pe fundal. Ma gandesc la apusul pe care l-am surprins intr-o fotografie draguta acum cateva ore. Alunec fizic, dar inuntru e bine. Sinele trenului sunt mai drepte acum. Nu mai atarna intr-o parte. Atat eu, cat si trenul simtim o nevoie intensa de echilibru.
