Pornit-am spre București
în jurul orei 3 a.m. La invitația amicilor mei, 3 la număr, plini de entuziasm
creator și imprevizibilitate, m-am avantat într-o escapadă nocturnă pe care am
acceptat-o cu bucurie. Direct către junglă, cu Domnu’ înainte! Traseul a fost
ales în mod aleatoriu de GPS-ul telefonului montat la bordul lui Suzi. Prin
noapte, pornind din Brașov, ajunseserăm deja la Întorsura Buzăului, pe ale
reliefului serpentine jucăușe. N-am zăbovit prea mult pe ruta indicată de hartă,
căci am optat pentru off road, pentru că așa avea să fie mult mai palpitantă
călătoria.
Zorii zilei ne-au
surprins la marginea unei păduri, în apropierea comunei Adâncata. Trecând pe
lângă sat, pe lângă o căruță și viță de vie din belșug, am intrat apoi pe un
drum forestier cu porțiuni de noroi de-a dreptul zemoase. Roțile mașinii se
scufundau treptat în șanțurile pline cu apă, iar noi, cei dinăuntru, stăteam cu
sufletul la gură, cu cele două animăluțe de companie zgribulite ba pe umeri, ba
pe pielea noastră umană de sub textura hanoracului ori a pantalonilor. Herfe și
Sol, motanii de la bord, învățau de fapt, dansul contemporan și patinajul
artistic pe parbriz. Părul le zbura în toate părțile, și am rămas uimita că dispăruseră
din peisaj pentru o vreme. Se ascunseseră în litieră, iar mireasma din
interiorul mașinii s-a schimbat radical. Dacă deschideam geamul, riscam o
evadare permanentă, așa că am menținut calmul printre pasagerii lui Suzi.
Adrenalină, suspans, spații înguste și slalom printre copaci! Simțeam la
fiecare înaintare, o rătăcire tot mai amplificată atât în zona obscură a
propriei minți, cât și în ținutul efectiv străin, din care făceam parte.
Am mers pe mâna lui V și
clar, nu m-aș fi urcat în Suzi dacă nu aș fi avut încredere că V este un șofer
destoinic și fără toate țiglele pe casă J De retinut! Promisiunile care se fac la
începutul traseului, nu se respectă atunci când pleci cu gândul la off road.
Unul dintre scopurile călătoriei noastre, era acela de a vizita un prieten drag
care bucurestea de ceva vreme. Și-am zis: Ce-ar fi să…plecăm la drum? Și-am
plecat. Cum și pe unde, urma să aflăm pe parcurs. Urma să învățăm să devenim un
adevărat squad, șmecher și capabil să supraviețuiască.
Primul off road, cu
toate mișcările grațioase ale lui Suzuki valsand prin bălți tulburate si
intunecoase, ne-a tranformat în adevărați pasionați ai senzațiilor extreme,
pregătindu-ne pentru următoarele provocări. Fără ajutorul sacrului troliu, am
fi fost demult călcați în picioare de porci mistreți ori uitati, dar găsiți cam
deshidratati, de vreunul dintre localnici. Cele mai adânci denivelări ale
terenului au fost testate acolo, așa că ne puteam continua drumul, mai departe.
Suzi s-a ales cu tatuaje personalizate pe oglinzi și pe oricare părticică a
carcasei sale de un gri metalizat.
Al doilea of, a fost un
of spus din tot sufletul, cu palpitații la inimioară și nervi întinși la maxim.
Locația? Pădurea Biglaru, în apropiere de comună Moara Vlăsiei, județul Ilfov.
Aici am avut parte de un pseudo-picnic, în mijlocul sălbăticiei, pe un drum
alunecos, mlăștinos, probabil pe urmele trasate de foste utilaje forestiere.
Până să examinăm această rută savuroasă, am trecut pe la Căldărușani, pe la
pescari. Am văzut căruțe prăfuite conduse de săteni arși de soare și trase de
cai obosiți. Am mai văzut taxiuri galbene și un magazin mixt din care am cumpărat
ceva dulciuri și brânză topită. Acest off road a fost plin de scufundări; din
10 în 10 metri ne scufundam și ne ajutam de troliu pentru a scoate mașină din
noroi. Benzină mai era puțină, baterie la fel. Străbătuserăm deja mai bine de
un sfert de pădure. Puteam vedea pe hartă imensa pădure, însă nu și luminița de
la capătul ei (drumul către civilizație) Urme de porci mistreți prin tufisuri
părăsite, energii puțin cam negative resimțite... Credința de a găsi drumul cel
bun, exista. Am înaintat, încet și sigur, cu emoții la fiecare manevră, pentru
a ocoli cu precizie zonele mlăștinoase. Si…am ajuns !
Ajunși la drumul
principal, am inaugurat șoseaua cu amprente maronii de toată frumusețea. Of,
of, of. Ăsta da of !
Picnicul a fost servit
pe bune, în Parcul Cișmigiu, ca între prieteni. Cu brânză și pâine cu cartofi,
cu cozonac și înghețată super aromată, pe ceva versuri proaspăt create, acompaniate de sunetul chitării. Și-am povestit. Sub salcie. Și ne-am delectat.
Parcă ar fi trecut o veșnicie. Totul comprimat, intens și nespus de plăcut. O
revedere care s-a dovedit a fi de o intensitate gustoasă, mai revigorantă ca
niciodată. Dar asta ar putea fi altă poveste...
Luând în calcul
drumeţia în sine, se pare că s-a datorat unei decizii spontane, de o culoare
pământie, cu nuanțe fine de verde rămas înfipt printre roțile maşinii. În rest, of-urile
au fost exprimate la momentele potrivite, iar eu, cel puţin, am cunoscut gustul
libertăţii.:)
