luni, 17 ianuarie 2022

Aromă de ceai negru și căpșuni (02.01.2022)

Am pornit la drum, într-o zi în care soarele și cerul se uneau într-o sinceră îmbrățișare iernatică, o zi în care nu te așteptai ca nimic spontan să se întâmple. Iată că roțile își doreau să mai alerge, să simtă din nou vântul trecând în fugă peste ogoare și să calce pământul îmbibat cu de toate. Iar eu știam asta...

Haide, să mergem! Acum ori niciodată!” am exclamat apoteotic și cu dragoste.

Mănușile, ochelarii, rucsacul în care am aruncat rapid termosul și cănile de plastic, ciocolata amăruie învelită în staniol și câțiva biscuiți din cereale, erau toate pregătite. Eram gata de mini-aventura cu aromă de ceai negru și căpșuni!

Traseul a fost unul la care nu m-am așteptat! Bucăți întregi de noroi se prindeau și se desprindeau de cauciucurile bicicletelor noastre, ca într-un adevărat foc de artificii. Bălțile deveneau provocări în fiecare secundă, la fel și gropile, mușuroaiele de cârtiță, tufișurile, pietrișurile erau și ele adevărate obstacole pe care le depășeam cu bucurie și cu maximă concentrare. La deal, la vale, schimbam vitezele cu o dexteritate ieșită din comun, învățând în același timp cu pământul. El experimenta cum să fie alunecos, rigid, pe alocuri pârjolit de soare, prin alte părți inundat de ape leneșe și statornice, iar eu învățam să mă adaptez.

Mai târziu, pedalând prin zona orășenească, unde haina peticită a pământului era de asemenea, ofertantă ca relief, mi-am îndreptat privirea către dealul pe care urma să-l cucerim: dealul Lempeș! Un deal adorat de zburători, unde multe plante sunt protejate prin lege, unde măceșul cu fructele sale îi îmbogățește imaginea cu roșul lor pasional și unde animăluțele își văd de traiul liniștit la adăpostul frunzei ocrotitoare.


Șerpuitoarele cărări ne-au condus către poalele dealului. Urme de câini, de oameni și de urși ne-au întâmpinat, iar sfaturile unor trecători ne-au făcut să optăm pentru o altă cale fiindcă un prieten sălbatic, mic, cu blană și cu gheare coborâse foarte aproape de civilizație, în cercetare. Așa cum se instalase teama, așa se și risipise. Orientați către a face un picnic în apropierea aerodromului, ne-am odihnit puțin șalele, fesele și gambele și-am gustat din delicioasele merinde împachetate. Discuțiile despre univers, apoi despre proiecte creative, exercițiile simple de respirație, împreună ne-au conectat și ne-au limpezit gândurile.



Apusul deja își întindea aripile înflăcărate peste câmpurile întinse. Credeam că vom deveni umbre la marginea înserării, că vom sfârși înghițiți de privirile tulburi ale cerului, lăsând în spate nori gri și grei înecați în lătratul câinilor ce se credeau stăpânii lumii. Mușchii îi simțeam mai solicitați cu fiecare mișcare. Un plumb bacovian captiv în țesutul lor îngreuna exprimarea voinței mele de biciclist truditor. Încercam să-mi coordonez penultimele pedalări pentru a ajunge acasă cu un zâmbet larg pe chip, cu mulțumire în suflet pentru că am ales să ne petrecem după amiaza într-un mod atât de vioi, înfruntând un teren noroios de frumos.

Și chiar așa a fost! Am ajuns în prag și am aflat că și sărutul era la el acasă!

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

La Mulți Ani! 2022

 

Au fost clipe în care, poate, nu ai vrut nimic,

Când te-ai luptat și ai fi vrut să speri

Că emoțiile înțelese îți vor reda puteri,

Iar mintea limpede, pe cel mai bun amic.


Amicul dinăuntrul tău, uneori de negăsit,

Prins în lagărul sumbru al fricii

Ori alergând într-un vis cu artificii

Doar el știe, cum să fie din nou iubit.


Poate-au fost momente în care n-ai fi crezut

Că un ajutor, pe care te-ai putea baza,

Nu joacă rol de frate, gata de-al caza

În casa dărniciei în care doar tu ai crescut.


Din acest an, care tocmai s-a risipit,

Cu teme pe acasă, fiecare a rămas.

Cu povești aprinse, acum - păsări fără glas

Ce umplu cerul într-un sublim asfințit.


Văzduhul doarme, însă un ceas ne spune

Cum timpul ne cuprinde cu răbdare

Într-o poveste nouă, despre interconectare

La un adânc izvor de înțelepciune.

joi, 15 octombrie 2020

Pendricella, între timp...

        De când a rămas singură la stăpân (sora sa mutându-se la țară ca să-și îngrijească puii) Pendricella a devenit o mâță foarte alintată. Își unduia coada tot mai des, ba în urcare, ba în coborâre, pe măsuța cu două etaje care fusese special amenajată pentru hrană. Și iată că, revenit dintr-o vacanță în care peisajele împădurite cântă sublim toamna, iar roțile mașinii se bucură de mângâierea noroiului, stăpânul a avut parte de o surpriză, înfățișată chiar în pragul ușii. Pendricella prezentă la datorie, cu copii de adus pe lume.

        Nu ai cum să negociezi cu o mâță. Face doar ce vrea ea! 

Pregătirea maternității deja a fost adusă în discuție, planurile s-au schimbat, alimentația la fel. Pendricella devenea mai doamnă pe zi ce trecea și băieții de cartier – Trubadurrul și Felix - probabil că urmau să fie trași la răspundere...

Etapele evoluției sarcinii și-au urmat cursul, iar Pendricella a căpătat pseudonimul Porcociorra – pentru că mâncarea devenise pasiunea ei. Dacă îi umpleai farfuria, tot mai dorea o porție în plus. Pe zi ce trecea Pendricella se transforma într-un balon amuzant, moale și blănos! Respirația când mai rapidă, când mai rară, săriturile din ce în ce mai greoaie, iar stăpânul tot mai grijuliu.


Într-o zi de octombrie, iată că sosise momentul. Pendricella foșnise cam vreo jumătate de zi, căutând un loc propice nașterii. Sub chiuvetă? Într-o pungă de carton? În canapea? Unde? Ce loc să aleagă? În cele din urmă, cu ajutor, și-a pregătit culcușul mult dorit, în canapea. A făcut renovări, a dat anunț și a mers la lucru. Simplu, pentru că știa ce face.

Patru pufoșenii mici au fost înregistrați ca noi membri ai familiei. Deja în vârstă de vreo săptămână, puii au devenit glăsuitori, pe când proaspăta mămică și-a recăpătat suplețea. Pendricella și-a reluat activitățile preferate cum ar fi: escaladarea șifonierului pe dinăntru și pe dinafară, relaxările prelungi în calitate de accesoriu de ghiveci, exercițiile fizice printre plantele ofilite de pe pervaz și salturile "Hopa-hop".

Pendricella, între timp... a devenit tare vorbăreață!